S-au împlinit 40 de ani de la explozia de la Cernobîl, considerată cea mai mare catastrofă nucleară din istorie. Explozia reactorului 4 al Centralei de la Cernobîl a avut loc în 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Au murit pe loc cîteva zeci de oameni, dar numărul celor care au murit sau au fost afectați în urma expunerii la radiații este mult mai mare. Au fost aduși acolo oameni din diferite zone pentru a stinge incendiul și a limita răspîndirea produselor radioactive în atmosferă. Zona a fost evacuată, peste reactor s-a construit un sarcofag de beton și oțel pentru a opri răspîndirea în atmosferă a produselor din reactorul distrus. În 2019 s-a încheiat construcția unei ample structuri de oțel, peste sarcofagul din 1986 de la Cernobîl, un nou înveliș de protecție. Dar în 2025 o dronă rusească a lovit acest înveliș protector. Cum au gestionat situația, în 1986, autoritățile sovietice? Ce se întîmplă azi la Cernobîl, în vreme de război și sub amenințarea constantă a atacurilor rusești? L-am întrebat pe istoricul Cosmin Popa, specialist în spațiul ex-sovietic.

Cosmin Popa: „Peste problemele specifice, tehnologice, dar în care politica a jucat un rol foarte important, pentru că, într-un fel sau altul, a impus deciziile tehnologice, s-au așezat deficiențele de construcție, care au devenit evidente la foarte mult timp după accident, după destrămarea Uniunii Sovietice. (...) Sovieticii nu şi-au informat publicul. Evacuarea orașului a survenit la 36 de ore, timp în care s-a susținut că cea mai mare parte a materialului radioactiv este bine mersi în miezul reactorului, în timp ce el era, o parte, degajat în atmosferă prin reacția necontrolată. Inițial, sovieticii au făcut ce făceau ei de obicei, au căutat să minimalizeze efectele catastrofei.”

Ce impact a avut acest accident pentru puterea de la Moscova, în ce măsură a contribuit la clătinarea și apoi la prăbușirea regimului sovietic?
Cosmin Popa: „Sigur că despre accidentul de la Cernobîl se spune că este impulsul cel mai important pentru noua politică de reforme, pentru perestroika și, mai ales, pentru glasnost. Nu pentru că Gorbaciov a venit la putere exact cu acest gînd, să reformeze pînă în temelie sistemul. Pentru că noi știm foarte bine că, imediat după venirea lui la putere, ca mai toți secretarii generali ai Partidului Comunist Sovietic, vorbea despre accelerarea industrializării, despre îndeplinirea planului, despre eficiență. Adică era un întreg ethos industrial comunist, în care se bălăceau toți liderii de partid la vremea respectivă. Însă accidentul de la Cernobîl a reprezentat detonatorul opiniei publice în Uniunea Sovietică. Dacă vreți, explozia de la Cernobîl a reprezentat pentru Uniunea Sovietică ceea ce a reprezentat agresiunea rusă pentru Ucraina în 2014, în sensul în care a accelerat conștiința națională, construcția națională. La fel s-a întîmplat și în Uniunea Sovietică. Efectele au fost atît de dramatice, emoția publică atît de puternică, sigur, și pe fondul acestei percepții, cu adevărat deosebite a tehnologiei atomice, astfel încît autorităților sovietice le-a fost imposibil să aplice vechea rețetă, și anume să securizeze spațiul și să interzică să se vorbească despre catastrofă. Și era și greu, pentru că nu puteai să evacuezi un oraș de 50.000 de oameni, cum era Pripiat, fără să generezi un tip de emoție publică în zonă, cel puțin în Ucraina și apoi în regiunile învecinate, în principal în Belarus, dar și în Rusia.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural