Podcast
Timpul prezent
Hosted by Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural · EN
Politică. Societate. Cultură. Un talkshow despre lucrurile care contează cu Adela Greceanu & Matei Martin. Un produs Radio România Cultural
96episodes
Episodes
Newest firstAll episodes
Laura Câlțea, cititoare de cursă lungă: „Creierul nostru este făcut să gîndească în povești”
May 800:29:32Tap to summarizeLaura Câlțea este o cititoare de cursă lungă, după cum se recomandă ea însăși. Dar nu ține pentru ea ce citește, ci împărtășește cu alții. Mulți alții. A reușit să construiască o comunitate de peste 12.000 de cititori, membri în Clubul cititoarelor și cititorilor de cursă lungă. Și, în prezent lucrează la o aplicație dedicată organizării lecturilor personale, BIBLIOFIL. Totul a început cu un blog, acum 12 ani.Laura Câlțea: „Avem două cluburi de carte lunar. Unul, în fiecare ultima zi de vineri a lunii, unde votăm cartea lunii, iar cel care propune cartea cîștigătoare este și moderatorul clubului. La ora 10, moderatorul pune o postare în care își spune părerea despre carte, iar în comentarii stăm și spunem toată ziua ce ne-a plăcut și ce nu ne-a plăcut. Se comentează foarte mult la cluburile astea. Iar cel de-al doilea club este o provocare pe care am inițiat-o la începutul anului, i-am zis „Un an de lecturi. Literatură clasică europeană.” Am propus 12 cărți, începînd cu „Odiseea” și terminînd cu „Toba de tinichea” a lui Günter Grass. În fiecare vineri de la mijlocul lunii, pun o postare mai lungă, în care nu comentez neapărat cartea, ci în care fac un context literar la cărții respective. La „Odiseea” vorbesc despre faptul că inițial nu era o carte, era o povestire orală, pe care oamenii o ascultau. Adică încerc să dau un context literar cărților, pentru că în grup sînt foarte mulți cititori care nu sînt absolvenți de filologie sau de științe umaniste și care de multe ori mi-au spus că ar vrea să știe mai multe. (...) Eu personal aveam nevoie să trec din nou prin literatura clasică și pentru mine chiar a fost și este în continuare un exercițiu terapeutic. Pentru că mă ajută să-mi dau seama de ce îmi place atît de mult să citesc și de ce literatura ne poate ajuta să trăim mai bine, să înțelegem lumea mai bine.” De ce să mai citim în lumea asta atît de tensionată și agitată?Laura Câlțea: „Nu pot să garantez că cititul te va ajuta să te simți mai în siguranță în lumea asta. Pe mine m-a ajutat. Anul trecut am stat într-o anxietate pe care cred că nici în pandemie n-am trăit-o așa de acut cum am trăit toate știrile și toate evenimentele politice de la noi și de prin altă parte. Și tot ce aveam în minte să fac mi se părea că este inutil pentru că totul era de cursă lungă. Și atunci am decis să renunț la teama de a face ceva și am pornit două proiecte de cursă lungă. Proiectul cu un an de lecturi și aplicația. Pe mine mă ajută și sînt și alți oameni pe care îi ajută. Este științific dovedit că noi așa gîndim, creierul nostru este făcut să gîndească în povești. Poveștile ne calmează, ne ajută să înțelegem lumea. Jonathan Gottschall în „Animalul povestitor” spune că poveștile sînt pentru creierul nostru simulator pentru viață.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural
Transcribe →
Mai reprezintă Uniunea Europeană un model de construcție politică?
May 700:29:20Tap to summarizeEuropa aniversează în 8 mai Ziua Victoriei, capitularea necondiționată a Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. În 9 mai este Ziua Europei. Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, propunea în 9 mai 1950 o formă de organizare și cooperare prin care să se înlăture definitiv posibilitatea izbucnirii unui nou război între statele europene. Astfel s-a născut Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, precursoarea Uniunii Europene de astăzi. Ce mai înseamnă aceste zile în contextul turbulențelor pe care le traversează Uniunea Europeană și relația transatlantică? Mai este Uniunea Europeană un model politic pentru restul lumii? L-am întrebat pe Rufin Zamfir, analist de politică internațională. Cum sărbătorim în Europa ziua de 8 mai, Ziua Victoriei, în actualul context internațional?Rufin Zamfir: „În actualul context internațional, ziua de 8 Mai capătă o importanță mai mare decît a avut pînă acum. Nu este vorba doar despre dimensiunea istorică, nu ne uităm doar către trecut - înfrîngerea regimului nazist și victoria Aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial -, dar, mai ales în contextul actual, în care avem un război pe teritoriul european, ziua de 8 mai ne reamintește cît de importantă este coeziunea. Ziua de 8 Mai simbolizează și a simbolizat întotdeauna în Europa nu o victorie a unui imperiu asupra unui alt imperiu, ci înfrîngerea unui regim opresiv, victoria în lupta pentru libertate, suveranitate și democrație, împotriva unor forțe care își propuseseră pentru Europa un alt parcurs istoric.”Privită dintr-o perspectivă strict instituțională, Uniunea Europeană este plină de contradicții, nu reușește să stabilească o direcție comună, nu mai reușește să atingă unanimități atunci cînd are nevoie de o decizie rapidă, e marcată de anumite probleme economice, de conflicte interne, alimentate, printre altele, și de atitudinea Statelor Unite ale Americii. Mai este Uniunea Europeană un model politic pentru restul lumii?Rufin Zamfir: „Eu aș răspunde cu un da ferm. Și nu doar pentru că nu avem un alt model pe care să îl propunem în locul Uniunii Europene, ci pentru că toate principiile pe care UE a fost clădită sînt la fel de valide și astăzi și pot asigura securitate și stabilitate, nu doar economică, dar și strategică, pentru membrii ei. Firește, este nevoie de o primenire, este nevoie de o analiză asupra proceselor în interiorul UE. Pe subiecte unde unanimitatea era tradițională, acum nu mai avem unanimitate și nici nu întrevedem cum s-ar mai putea ea obține în viitor. Probabil aceste procese trebuie revizuite astfel încît soluția să fie găsită într-o altă zonă decît unanimitatea. (...) Da, există o sumă de procese care generează frustrare în interiorul UE. Există acest mastodont birocratic greoi. Dar în momentul ăsta, procesul birocratic asigură rezolvarea conflictelor dintre statele membre ale UE la masa negocierilor și nu pe linia frontului.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural
Transcribe →
Ce înseamnă 9 mai pentru Vladimir Putin și de ce nu va avea parte de o paradă cu tehnică militară
May 600:29:49Tap to summarizeRusia a anunțat un armistițiu în 8 și 9 mai, cu ocazia ceremoniilor organizate pentru a marca 81 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste. Și a amenințat că va ataca masiv cu rachete centrul Kievului dacă Ucraina nu va respecta încetarea focului. În replică, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat un armistițiu nelimitat începînd cu noaptea de 5 spre 6 mai, moment din care Ucraina va acționa simetric. Rusia nu a respectat propunerea lui Zelenski de încetare a focului și a atacat Ucraina pe parcursul nopții și în această dimineață. Cît de importantă este pentru Vladimir Putin dimensiunea simbolică a zilei de 9 mai? Ce va face Ucraina în zilele de 8 și 9 mai, după ce Rusia nu a respectat armistițiul propus de președintele Zelenski? L-am întrebat pe Mihai Isac, analist de politică internațională, gazda emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova. Mihai Isac: „Este adevărat, Federația Rusă a răspuns în forță ofertei venite din partea Kievului. Ne putem aștepta ca Ucraina să îşi respecte cuvîntul dat și să răspundă în mod similar acțiunilor Federației Ruse. Este greu de crezut că Ucraina va ataca în forță Moscova, chiar dacă acolo va avea loc o paradă a forțelor armate ruse, inclusiv a unor unități care au luat parte la invazia militară ilegală din Ucraina. Şi este de așteptat ca și Federația Rusă să desfășoare forțe suplimentare de apărare anti-aeriană și a unor unități care folosesc contramăsuri electronice împotriva dronelor, pentru a perturba orice demers ucrainean de a ataca această paradă. Rămîne de văzut dacă atacurile rusești vor continua în perioada următoare, dar Ucraina nu și-ar permite să atace în mod direct această manifestare masivă de la Moscova, fără să aibă acordul tacit al statelor partenere, inclusiv al Statelor Unite.”Cît de importantă este pentru Vladimir Putin dimensiunea simbolică a zilei de 9 mai?Mihai Isac: „9 mai reprezintă unul dintre miturile fondatoare ale noi Rusii conduse de Vladimir Putin. (...) Vladimir Putin încearcă, prin crearea acestei imagini de invincibilitate a datei de 9 mai, să pună semnul egal între războiul împotriva Germaniei naziste și războiul dus împotriva Ucrainei.”Vedeți posibilă o întîlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin în viitorul apropiat?Mihai Isac: „Este greu de crezut că în acest moment există o deschidere din partea Federației Ruse. Vedem că administrația de la Kremlin implementează cu foarte mare succes tactici de război diplomatic, tactici diplomatice hibride, pentru a încerca să amîne sine die orice întîlnire dintre Putin și Zelenski. Președintele Zelenski și-a manifestat deschiderea în mod repetat pentru a se întîlni cu Vladimir Putin, în timpul unei recente vizite pe care președintele Zelenski a efectuat-o în Azerbaidjan, acesta a propus Baku ca loc de întîlnire dintre ei doi. A menționat de asemenea Turcia. Președintele Zelenski este pregătit să se întîlnească cu Vladimir Putin și pentru a răspunde presiunilor venite din partea administrației Trump. În acest moment, președintele Zelenski este pregătit să accepte o parte dintre solicitările venite din partea administrației Trump, inclusiv organizarea de alegeri anticipate, în anumite condiții. Iar întîlnirea cu Vladimir Putin ar fi pentru președintele Zelenski un prilej pentru a demonstra întregii lumi, dar și populației din Ucraina că Vladimir Putin nu ar urmări, de fapt, încheierea acestui război. (...) Orice prelungire a războiului este, de facto, în favoarea Federației Ruse.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural
Transcribe →
Libertatea presei în declin la nivel global. Ce spune raportul RSF?
May 500:26:16Tap to summarizeLa nivel global, libertatea presei se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani, arată „Indexul anual al libertății presei”, publicat de organizația Reporteri fără Frontiere (Reporters sans Frontières - RSF). România a urcat, față de anul precedent, 6 poziții în clasament, ajungînd pe locul 49. Care sînt cauzele declinului libertății presei la nivel mondial? Ce se întîmplă cu presa din România? L-am întrebat pe Răzvan Martin, de la ActiveWatch.Peste jumătate din țările lumii se încadrează acum în categoriile „dificile” sau „foarte grave” privind libertatea presei. Cum am ajuns aici? Răzvan Martin: „Cred că e un context politic internațional determinant în situația cu care ne confruntăm. Avem trei conflicte deschise, trei războaie. Mă refer la războiul din Ucraina, la războiul din Gaza și la războiul din Golf, din Iran și statele din zona Golfului. Avem, pe lîngă asta, un val de autoritarism, sau putem să-i spunem, soft, în Europa, iliberalism, cu regimuri care, în ultimii 10-15 ani, au ajuns la putere și şi-au consolidat puterea politică, inclusiv printr-un control asupra informației publice, implicit asupra presei, control care s-a exercitat prin instrumente legislative, de cele mai multe ori, dar și prin controlul entităților media, prin intermediul proprietarilor acestora. (...) Problemele mari, din punctul meu de vedere, sînt că state repere ale democrației și ale libertății presei se află într-un declin vizibil dramatic și mă refer în primul rînd la Statele Unite ale Americii, care stă mult, mult mai prost decît România în clasament.”Care ar fi justa măsură între preocuparea legitimă față de combaterea informațiilor false și controlul excesiv asupra mass media?Răzvan Martin: „Greu de găsit. Este Sfîntul Graal acesta. Avem discuția asta inclusiv la noi în organizație și cu partenerii noștri aproape zilnic. Nu știu nici eu care este răspunsul. Important e că sănătatea spațiului informațional public este esențială pentru sănătatea democrației. Şi spațiul informațional este, de 10-15 ani, profund viciat și atacat de forțe, de entități al căror scop este slăbirea mecanismelor democratice și a instituțiilor democratice din țările noastre. Ei se folosesc de drepturi universal valabile și aici apare conflictul în care entități media, cetățeni, jurnaliști cu sau fără ghilimele se folosesc de acest drept de cel mai multe o cu rea credință pentru a ataca persoane, organizații, instituții, pentru a destabiliza state. Ideea e cum te aperi tu, ca societate, sau ca stat în fața acestor atacuri fără să afectezi drepturi și libertăți fundamentale. Există riscuri în orice fel de abordare. Protecţia sănătăţii spațiului public e la fel de importantă ca protejarea libertății de exprimare.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural
Transcribe →Radu Croitoru despre Gala Premiilor Radio România Cultural: „Aceste premii sînt așteptate, sînt rîvnite”
May 400:25:33Tap to summarizeGala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la a 25-a ediție, are loc în 4 mai, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio. Se vor acorda premii la opt categorii și patru premii speciale. Publicul va asista totodată la un concert extraordinar susținut de Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase. Totul va fi transmis în direct, onair și online, la Radio România Cultural. Cum arată acest eveniment, care împlinește un sfert de veac? În ce măsură nominalizările la premiile Radio România Cultural sînt și o oglindă a postului? Radio România Cultural își asumă și o misiune educativă? L-am întrebat pe Radu Croitoru, managerul postului Radio România Cultural. Radu Croitoru: „Gala asta a început în urmă cu 25 de ani, undeva în foaierul Sălii Radio, aici la noi, în Berthelot, cu niște premii timide, care erau date unor oameni din zona culturală. Primeau niște produse, detergent, nu mai știu ce primeau la vremea respectivă. Da, gala a evoluat din toate punctele de vedere, a evoluat din punct de vedere artistic, dar a evoluat mai ales din punctul de vedere al impactului pe care îl au aceste premii în piața culturală românească. Aceste premii sînt așteptate, aceste premii sînt rîvnite.”În contextul în care cultura este mereu subfinanțată și accesul la cultură nu este garantat peste tot în aceeași măsură, care este rolul unui post precum Radio România Cultural, în ceea ce privește nu doar promovarea culturii, ci difuzarea producțiilor culturale?Radu Croitoru: „Noi nu trebuie să le spunem oamenilor să citească „Maestrul și Margareta”. Cred că am depășit stadiul ăsta. Noi trebuie să le explicăm oamenilor de la ce înseamnă Strîmtoarea Ormuz, pînă la a fi alături de instituții de cultură care au probleme din cauza finanțării, din cauza acțiunilor politice. Cultura nu mai are doar un rol informativ, educativ. Ea este deja un actor în dezvoltarea societății românești, un actor activ. Uitați-vă la tematicile din spectacolele de teatru, din literatură și așa mai departe: sînt foarte ancorate în realitate, pentru că actorii culturali din România și-au dat seama că rolul lor este mult mai important decît cel de a spune povești frumoase din trecut. Și, în același timp, la Radio România Cultural continuăm să difuzăm teatru pentru cei care nu au teatru la ei în localitate, concerte pentru cei care nu au o filarmonică sau o sală la ei în localitate. Optimismul meu vine din faptul că în fiecare an, la fiecare măsurătoare de audiență, Radio România Cultural mai cîștigă niște oameni. Imaginați-vă că Radio România Cultural este ascultat astăzi de 400.000 de oameni! Este o cifră care ne dă speranță.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural
Transcribe →
Chimamanda Ngozi Adichie revine la ficțiune cu un roman în care mamele și fiicele sînt motorul și coloana vertebrală
May 100:27:51Tap to summarizeChimamanda Ngozi Adichie este o scriitoare și o voce publică foarte cunoscută și apreciată, o adevărată vedetă a literaturii de azi, o prezență strălucitoare, care și-a cucerit publicul prin inteligența sclipitoare, profunzimea temelor abordate și, nu în ultimul rînd, prin umor. S-a născut în Nigeria, a studiat în Statele Unite ale Americii și-și împarte timpul între cele două țări. Romanele ei au fost traduse în peste 30 de limbi iar cele două discursuri TED ale sale, „The Danger of a Single Story” („Pericolul unei singure povești”) și „We Should All Be Feminists” („Cu toții ar trebui să fim feminiști”) au milioane de vizualizări. În 2025 a publicat un nou roman, „Numărătoare de visuri”, la mai bine de zece ani de la precedentul. Romanul a apărut și în limba română în traducerea Iuliei Gorzo, și deschide seria de autor Chimamanda Ngozi Adichie, la imprintul ANANSI al Editurii TREI. „Numărătoare de visuri” are în prim plan patru personaje feminine: Chiamaka, scriitoare de literatură de călătorie, Zikora, avocată de succes, Omelogor, bancheră, și Kadiatou, menajera lui Chiamaka. Prin poveștile lor de viață sînt surprinse multe teme, între care imigrația, raportarea la imigranți în America de azi, rasismul, abuzul sexual, trauma, dar și dragostea, relațiile de cuplu, familia, prietenia, relația mamă-fiică. Teme multe și grele pe care scriitoarea le împletește cu mare măiestrie narativă într-o scriitură realistă, ușor de parcurs dar care te lasă cu multe întrebări.Am vorbit cu traducătoarea Iulia Gorzo despre Chimamanda Ngozi Adichie și despre personajele și temele din „Numărătoare de visuri”.Iulia Gorzo: „Mi s-a părut o revenire extrem de ambițioasă a ei. E o carte de doliu – o spune chiar autoarea într-o intervenție la finalul cărții –, deși nu pare. Nu e o carte tristă, ca ton, e o carte foarte complexă, are un firesc în povestire, de aia e și atît de ușor de citit, deși este atît de mare ca teme. Are o multitudine de teme și o multitudine de voci care se împletesc. Dar pornește de la faptul că autoarea și-a pierdut ambii părinți într-un interval foarte scurt. Ea a fost foarte apropiată de familie, cu niște părinți care i-au dat tot ce s-a putut, i-au înlesnit viața și ea spune că e ca și cum acoperămîntul pe care toată viața l-a avut deasupra capului s-a năruit dintr-o dată. Întîi a murit tatăl ei, în pandemie, și, la foarte scurt timp, chiar de ziua tatălui ei, a murit și mama ei. Ea nu s-a putut împăca cu această pierdere și a simțit nevoia să scrie. Ăsta este un roman în mare măsură despre suroritate, despre femei și relațiile dintre ele, dar și despre mame și fiice. Cînd am început să traduc și pe mine m-a uimit exact lejeritatea pe care ea pare să o aibă cînd construiește acest edificiu impunător.”Cum ai citit relațiile mamă-fiică din „Numărătoare de visuri”?Iulia Gorzo: „Cele mai emoționante momente cred că sînt scenele cu Kadiatou și fiica ei. Cu siguranță ăsta e motorul cărții. Autoarea spune că între mame și fiice sînt niște relații foarte misterioase, de multe ori nedrepte – poate că fiicele au tendința să fie uneori mai indulgente cu tații și mai necruțătoare cu mamele. Dinamica e complicată, dar relațiile în această carte sînt foarte frumoase. Avem o scenă în care Chiamaka, scriitoarea de călătorii, își descoperă mama prin ochii altora, descoperă ce mamă frumoasă și mîndră are și își dă seama atunci, pentru prima dată, că mama ei e și o femeie, e și altceva decît acea sursă de căldură și de grijă. E un șoc pentru ea și o descoperire. Mamele și fiicele, în această carte, sînt într-adevăr motorul și coloana vertebrală.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural
Transcribe →
Mihaela Czobor-Lupp: „Fără educație, democrația moare”
Apr 3000:28:08Tap to summarizeDe ce este important studiul științelor umaniste? Care e relevanța studierii științelor politice în lumea de azi, marcată de conflicte, tensiuni și crize multiple? Ajută studierea științelor politice la înțelegerea acestei lumi în plină schimbare? Am întrebat-o pe Mihaela Czobor-Lupp, profesoară de științe politice la Carleton College (Minnesota, Statele Unite ale Americii). Carleton College este un liberal arts college, o universitate privată, un tip de instituție mai puțin cunoscut în Europa. Ce înseamnă concret acest model, cum se predă, cum se învață?Mihaela Czobor-Lupp: „Educația în artele liberale și în umanioare este ceva ce americanii au luat din marea lor admirație pentru Europa și pentru antichitatea greacă și romană - o tradiție pe care ei au creat-o și care este interdisciplinară, foarte diferită de felul în care eu am studiat la Universitatea din București. Studenții nu sînt canalizați, orientați din primul moment către o specializare, ci, din contră, sînt încurajați să ia cursuri din cele mai diverse domenii și o paletă foarte largă de discipline. Accentul se pune în mod deosebit pe capacitatea de a învăța să gîndești prin studiul celor mai diferite discipline, de la știință politică și istorie pînă la artele plastice și educație fizică.”Care e relevanța studierii științelor politice în lumea de azi, marcată de conflicte, tensiuni și crize multiple? Mihaela Czobor-Lupp: „Acestea sînt momentele cînd înțeleg ceva ce, de regulă, studenții americani nu înțeleg. Pentru că au norocul sau au avut norocul de a trăi într-o societate și sub un regim politic nu foarte problematic, într-o situație de relativă abundență. Și 2016, și 2024 au fost momente în care au înțeles ce mare influență are forma de guvern asupra vieții tale personale. Au înțeles că forma de guvern îți influențează viața personală într-un mod fundamental, astfel încît nu poți să neglijezi să înțelegi mecanismele politice, mecanismele puterii politice, instituțiile. Este un moment de criză a democrației. (...) Cred că trebuie să investim bani, timp, energie, imaginație și bunăvoință în a crea structuri care să-i ajute nu doar pe studenți, dar și pe cetățenii unei țări să continue să învețe despre funcționarea mecanismelor politice și despre impactul politicii asupra vieții lor.” La ce să ne așteptăm de la societatea americană în viitorul apropiat? Mihaela Czobor-Lupp: „N-am altă soluție decît să fiu optimistă. Pentru că locuiesc acolo, pentru că mi-am investit mulți ani de viață în educația studenților americani. Și cred, din multe puncte de vedere, în Statele Unite, după cum cred în România. Am o inimă care bate în două părți, și de-o parte și de cealaltă a oceanului. Dar cred că este un moment de mare răscruce. Este o mare ruptură între o Americă care a profitat, cum sînt și eu, cum sînt și studenții mei, de globalizare, de posibilitatea de a călători, de a învăța și o altă mare pătură a societății americane pe care globalizarea a lovit-o puternic. Plus că există o Americă extrem de progresistă și există o Americă foarte religioasă. Și aici nu știu cum se va face sudura din nou. Și este și o Americă care practică un fel de cultură, de televiziune, de media care nu educă, nu cultivă. Oamenii pleacă din școală și nu mai învață, nu se mai formează, nu se mai informează. Și democrația fără educație moare.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural
Transcribe →
2025 - un an prost pentru democrația din România
Apr 2900:28:21Tap to summarize„Anul 2025 nu a fost unul bun pentru democraţie” – aşa începe raportul „Starea democrației în România în 2025”, lansat de Coaliția ONG-uri pentru Cetățean. Sînt analizate mai multe aspecte, între care: anularea alegerilor prezidenţiale din 2024, accesul la informaţii de interes public, libertatea de exprimare, statul de drept şi funcţionarea justiţiei. Discutăm raportul cu doi dintre autorii lui, Ovidiu Voicu, de la Centrul pentru Inovare Publică, şi Septimius Pârvu, de la ExpertForum. Raportul vorbeşte şi despre guvernarea prin ordonanțe de urgență. E o practică destul de larg folosită, dezbaterea parlamentară este ocolită sistematic, în numele eficienţei sau al urgenţei adoptării unor legi. Guvernarea prin ordonațe nu e neapărat o noutate. S-a acutizat această problemă în 2025? De ce? Ovidiu Voicu: „S-a acutizat în mare măsură pentru că acum coaliția de guvernare este și mai slabă. Am trecut de la 2 la 4 partide, ceea ce face ca încrederea guvernului că în Parlament lucrurile vor merge bine să fie mai scăzută și să apară tentația ordonanțelor de urgență. De altfel, noi avem ordonanțe simple, ordonanțe de urgență, ordonanțe de trenuleț, avem un întreg folclor al ordonanțelor în România și poate că brandul de țară ar putea să fie cel al formei fără fond. Dacă s-ar aplica legislația privind transparența instituţională, accesul la informații de interes public, așa cum este ea scrisă, cu bună credință, probabil că România ar fi în top 10 internațional ca un extraordinar model. Dar nici o lege nu poate să reglementeze cazurile de rea-credință. Și, dacă inițiatorul unui act normativ zice că e urgent, din orice motiv, că e prea tîrziu, nu s-a gîndit la timp, i se pare că nu merge bine în Parlament..., da, e urgent. Și atunci s-a terminat orice idee de participare. Sigur că, în oglindă, nici Parlamentul nu stă mai bine. Noi ne-am uitat la începutul acestui mandat, la începutul anului 2025. După alegeri, a intrat în pîine noul Parlament, dar n-a venit la o masă goală. Ei aveau deja peste 1500 de acte normative în lucru, cel mai vechi din anul 2000. Viteza procedurii parlamentare este între 3 zile și 26 de ani. Un proiect de lege poate să stea în Parlament între 3 zile, este recordul, și 26 de ani, cel care încă nu s-a aprobat.”Cum stăm cu accesul la informaţii de interes public?Septimius Pârvu: „Dacă ne uităm pe teorie, stăm bine. Dar în practică am văzut niște chestiuni îngrijorătoare în ultimul an, inclusiv chestiuni care țin de procese SLAPP, care se referă la încercări de a opri diverse entități, care au ca scop interesul public, să facă diverse lucruri. Îi dai în judecată şi le ceri 200.000 de euro – dau un exemplu teoretic – ca să oprești genul ăsta de eforturi. Am văzut intensificarea acestui gen de situații, mai ales împotriva jurnaliștilor. Şi cred că este foarte periculos pentru că blochezi orice tentativă a cetățenilor sau a organizațiilor de a avea inițiative. În privinţa accesului la informații, ca organizații care lucrăm cu genul ăsta de instrumente, cred că, în general, în ultimii ani, deși avem un cadru de foarte mult timp, am văzut o înrăutăţire a practicilor. Legea are 20 de ani şi e cumva fascinant că trebuie să ne luptăm pentru chestiuni care sînt absolut de bază, minimale, pe care ar trebui să le obții foarte, foarte repede.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural
Transcribe →
Elon Musk vs. Sam Altman. Despre etică, putere și (foarte mulți) bani - o discuție cu Radu Uszkai
Apr 2800:28:31Tap to summarizeDoi dintre cei mai puternici oameni din industria tehnologică, Elon Musk și Sam Altman, se confruntă în instanță. Procesul a început luni în California. Elon Musk l-a acuzat pe Sam Altman că a încălcat misiunea inițială, de organism non-profit, a organizației pe care au fondat-o împreună în 2015, OpenAI (creatoarea ChatGPT), prin formarea unei entităţi cu scop lucrativ. Care este miza, considerată uriașă, a procesului, pentru dezvoltarea acestei tehnologii? Putem separa argumentele etice ale lui Elon Musk de faptul că el însuși, la rîndul lui, dezvoltă propriul model, xAI? L-am întrebat pe Radu Uszkai, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată. Radu Uszkai: „Miza e una cît se poate de clară și de mare, pentru că momentul pe care îl trăim acum seamănă foarte mult, sigur, păstrînd niște proporții, cu ce se întîmpla în Statele Unite în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Așa-numita perioadă Gilded Age, cînd spațiul american, atît din punct de vedere economic, cît și politic, era dominat, destul de autoritar, de cîteva figuri din zona de business, foarte, foarte influente. Că vorbim de oameni din zona oțelului, că vorbim de oameni din zona bancară, financiară, că vorbim de oameni din zona transportului feroviar, putem privi cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea drept o luptă de putere între cîteva persoane-cheie, pe niște industrii sau în niște industrii care urmau să traseze, de fapt, viitorul economic al Statelor Unite într-un interval de timp de cel puțin jumătate de secol. În sensul acesta, miza actuală nu poate fi despărțită de ce s-a întîmplat atunci. Problema pe care aceste companii cred că o au într-o măsură destul de mare e aceea că toate fac niște promisiuni foarte mari și vedem că multe companii procedează ca și cum respectivele promisiuni ar fi autentice și anume că acești agenți artificiali sînt capabili să substituie forța de muncă umană din companii – și piața pare că recompensează genul acesta de mișcări, crescînd, de pildă, valoarea acțiunilor unor companii care fac asta, care concediază oamenii și aleg să externalizeze sarcinile către asemenea agenți. Însă promisiunile acestea sînt, în momentul de față, mult prea mari raportat la ce poate tehnologia să facă. E, așadar, o luptă, o bătaie, o confruntare epică pe niște promisiuni foarte, foarte mari pe care industria, în prezent, nu poate să le livreze, însă, în același timp, e o confruntare pe niște resurse extrem de mari care sînt puse în joc. Resurse publice – ne uităm la spațiul american și vedem preocuparea administrației Trump pentru a cîștiga acest conflict pe tema inteligenței artificiale. Şi există și o miză politică importantă, fiindcă, dacă ești cel care deține cheia la acest seif algoritmic al viitorului muncii și al informației, ești o persoană care poate să domine povestea pe care o spunem despre viitorul speciei noastre.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural
Transcribe →
Istoricul Cosmin Popa: „Accidentul de la Cernobîl nu e irepetabil”
Apr 2700:26:21Tap to summarizeS-au împlinit 40 de ani de la explozia de la Cernobîl, considerată cea mai mare catastrofă nucleară din istorie. Explozia reactorului 4 al Centralei de la Cernobîl a avut loc în 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Au murit pe loc cîteva zeci de oameni, dar numărul celor care au murit sau au fost afectați în urma expunerii la radiații este mult mai mare. Au fost aduși acolo oameni din diferite zone pentru a stinge incendiul și a limita răspîndirea produselor radioactive în atmosferă. Zona a fost evacuată, peste reactor s-a construit un sarcofag de beton și oțel pentru a opri răspîndirea în atmosferă a produselor din reactorul distrus. În 2019 s-a încheiat construcția unei ample structuri de oțel, peste sarcofagul din 1986 de la Cernobîl, un nou înveliș de protecție. Dar în 2025 o dronă rusească a lovit acest înveliș protector. Cum au gestionat situația, în 1986, autoritățile sovietice? Ce se întîmplă azi la Cernobîl, în vreme de război și sub amenințarea constantă a atacurilor rusești? L-am întrebat pe istoricul Cosmin Popa, specialist în spațiul ex-sovietic.Cosmin Popa: „Peste problemele specifice, tehnologice, dar în care politica a jucat un rol foarte important, pentru că, într-un fel sau altul, a impus deciziile tehnologice, s-au așezat deficiențele de construcție, care au devenit evidente la foarte mult timp după accident, după destrămarea Uniunii Sovietice. (...) Sovieticii nu şi-au informat publicul. Evacuarea orașului a survenit la 36 de ore, timp în care s-a susținut că cea mai mare parte a materialului radioactiv este bine mersi în miezul reactorului, în timp ce el era, o parte, degajat în atmosferă prin reacția necontrolată. Inițial, sovieticii au făcut ce făceau ei de obicei, au căutat să minimalizeze efectele catastrofei.”Ce impact a avut acest accident pentru puterea de la Moscova, în ce măsură a contribuit la clătinarea și apoi la prăbușirea regimului sovietic?Cosmin Popa: „Sigur că despre accidentul de la Cernobîl se spune că este impulsul cel mai important pentru noua politică de reforme, pentru perestroika și, mai ales, pentru glasnost. Nu pentru că Gorbaciov a venit la putere exact cu acest gînd, să reformeze pînă în temelie sistemul. Pentru că noi știm foarte bine că, imediat după venirea lui la putere, ca mai toți secretarii generali ai Partidului Comunist Sovietic, vorbea despre accelerarea industrializării, despre îndeplinirea planului, despre eficiență. Adică era un întreg ethos industrial comunist, în care se bălăceau toți liderii de partid la vremea respectivă. Însă accidentul de la Cernobîl a reprezentat detonatorul opiniei publice în Uniunea Sovietică. Dacă vreți, explozia de la Cernobîl a reprezentat pentru Uniunea Sovietică ceea ce a reprezentat agresiunea rusă pentru Ucraina în 2014, în sensul în care a accelerat conștiința națională, construcția națională. La fel s-a întîmplat și în Uniunea Sovietică. Efectele au fost atît de dramatice, emoția publică atît de puternică, sigur, și pe fondul acestei percepții, cu adevărat deosebite a tehnologiei atomice, astfel încît autorităților sovietice le-a fost imposibil să aplice vechea rețetă, și anume să securizeze spațiul și să interzică să se vorbească despre catastrofă. Și era și greu, pentru că nu puteai să evacuezi un oraș de 50.000 de oameni, cum era Pripiat, fără să generezi un tip de emoție publică în zonă, cel puțin în Ucraina și apoi în regiunile învecinate, în principal în Belarus, dar și în Rusia.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural
Transcribe →